Schita si desen - Realizarea unui portret in grafit pas cu pas

In continutul acestui articol vom explica pas cu pas etapele procesului de desenare a unui portret. Trebuie tinut cont de faptul ca un portret este un "proces" ce cuprinde mai multe etape. Materiale necesare: - Hartie pentru schita sau desen 21x29 sau 30x42cm - Creion HB si B cu mina de grafit - Guma paine Pasul 1 in desenarea portretului Se incepe cu desenarea unei forme ovale sau a uneia tip ou. O linie longitudinala ce taie forma ovala de la jumatate va indica locul unde vor fi desenati ochii. Aceasta linie va ajuta la pozitionarea ochilor in linie dreapta, caci exista riscul la incepatori de a-i incrucisa daca sunt desenati mai tarziu. Se traseaza o a doua linie la jumatatea distantei intre linia ochilor si barbie - aceasta reprezinta varful nasului. Mai apoi se traseaza o alta linie la jumatatea dintre nas ci barbie, reprezentand linia gurii. In final se traseaza o linie transversala ce va imparti fata simetric si va indica linia gatului. Toate aceste linii trebuiesc trasate usor, pentru a putea fi sterse mai tarziu cu usurinta. In acelasi timp, liniile trebuie sa fie destul de vizibile pentru a nu pierde ghidajul lor. Proportiile fetei Pentru a masura perfect si usor proportiile fetei se poate folosi aceasta tehnica a distantei ochilor. Aceasta tehnica a masurarii proportiilor te va ajuta sa intelegi si sa trasezi corect formele fetei. Pentru incepatori, greselile cele mai frecvente constau in desenarea unui nas prea scurt sau prea lung. Linia albastra din ilustratia alaturata reprezinta distanta ochilor. Fiecare forma de migdala albastra reprezinta latime unuia dintre ochi in raport cu fata. Liniile rosii doar delimiteaza si face mai evidente aceste lungimi. Vei observa ca intre cei doi ochi exista o distanta echivalenta cu cea a unui ochi. Totodata, distanta dintre ochi si conturul fetei este egala tot cu lungimea unui ochi. Astfel, putem masura latimea fetei in aproximativ 5 lungimi de ochi. Este o idee foarte buna sa se foloseasca acest instrument al "distantei ochilor" pentru a desena proportiile fetei. In acelasi fel nasul poate fi folosit pentru a masura dinstanta dintre frunte si nas (echivalenta cu lungimea a 3 ochi) sau dintre nas si barbie (egala cu lungimea ochilor, adica 2 lungimi de ochi). Intr-o etapa mai avansata a desenului de portrete vei putea masura aceste proportii doar privind fotografia modelului. Totusi, in fazele de inceput poti desena usor aceste masuratori ce mai apoi vor fi sterse. Pasul 2 in desenarea portretului Acum urmeaza construirea formelor principale si a umbrelor. Umbrele sunt indicate usor prin formele parului. Se adauga cateva detalii pe fata. Se sterg doar daca este necesar, dar trebuie tinut cont la liniile sa fie usoare, fine si late. Se traseaza doar formele principale. Schita se confrunta cu manechinul (fotografie sau oglinda) pentru a observa din cand in cand zonele ce au fost desenate stramb). Acest exercitiu va ajuta si la observarea zonelor asimetrice (mereu exista zone desenate mai putin natural, in cazul de fata barbia va trebui corectata mai tarziu; de regula se greseste in desenarea ochilor, nasului sau a obrajilor). Se corecteaza zonele cu probleme si se continua desenul. Trebuie tinut cont de faptul ca orice persoana are unele parti ale fetei usor asimetrice. Nicio persoana nu are trasaturi perfecte si uniforme. De fapt, aceste iregularitati se pot observa mult mai usor daca se intoarce o fotografie a fetei lor invers.Cu toate acestea, trebuie facuta distinctia intre asimetriile fetei si un desen stramb. Inainte de a trece la adaugarea de tonuri mai inchise se verifica respectarea proportiilor de baza. Se foloseste metoda distantei ochilor pentru a masura si verifica proportiile. Este mult mai usor sa se corecteze si sa se stearga greselile majore acum, decat mai tarziu cand vor fi deja adaugate detalii si tonuri inchise. Pasul 3 in desenarea portretului Cand te-ai decis asupra proportiilor si acestea sunt trasate clar, poti incepe definirea trasaturilor portretului. Se sterg liniile trasate la inceput ce au ajutat la alinierea formelor, dar si liniile libere ce te-au ajutat la crearea structurii fetei. Poti incepe prin adaugarea de detalii ochilor, nasului si a gurii. Incepe prin a desena pupila ochiului, detaliile in jurul buzelor si narilor si asa mai departe. Finiseaza umbrele fetei. Nu te descuraja de liniile ce nu redau portretului unitate intrucat acestea se pot sterge si re-trasa. Cand doresti sa luminezi sau sa controlezi o zona, incearca sa o stergi prin miscari de tamponare. Este indicat sa stergi usor si nu prin miscari intense si precise. Trebuie sa nu pierzi din vedere imaginea modelului, fie prind fotografia sau oglinda. Acest ghidaj este esential, mai ales in cazul acestui portret privit din fata. Este foarte usor sa incalci granita proportiilor si sa evidentiezi inutil anumite trasaturi. Daca intampini anumite probleme intr-o anumita zona a desenului nu te descuraja. Incearca sa iei o pauza si apoi revino asupra lucrarii cu un alt aer mai degajat. Umbre si tonalitati Ilustratia alaturata exemplifica tehnica hasurii incrucisate. Este una dintre cele mai utilizate tehnici de hasurare atat in desenul in creion cat si cerneala. Liniile subtiri "hasurate" sunt folosite pentru a simula umbre sau tonuri inchise. Pentru a obtine umbre, artistul trebuie sa foloseasca si alte mijloace, nu doar hasura. Tipul de linii folosit, tehnica si formele umbrite cantaresc la fel de mult in obtinerea unui rezultat optim. In lateral sunt prezentate doua cilindre. Cel de deasupra este desenat in ceea ce se numeste "linii de contur". Cilindrul de desubt foloseste aleator linii de hasura incrucisata. Ambele linii sunt folosite pentru a reda un efect tridimensional. Care dintre cele doua tehnici are un impact mai mare? Ambele forme de cilindru arata bine, dar cilindrul din pozitia superioara reda mult mai bine ideea de cilindru, pentru ca liniile "contur" il inconjoara, punand accent pe rotunjimea sa. Cu toate ca chiar si cilindrul din partea inferioara are aspect tridimensional, liniile de pe suprafat sa sugereaza mai mult o tonalitate decat volum. Tot ceea ce hasura incrucisata poata sa redea sunt zone in umbra, deschise sau medii. In desen, efectul de umbra si adancime poate fi redat si de intensitatea nuantei, dar efectul de de volum este sugerat doar de catre liniile contur. Acest lucru nu inseamna implicit ca toate desene trebuie sa contina linii contur. Fiecare artist va intrebuinta tehnica ce ii este mai apropiata de la puncte, linii aleatoare etc. Totusi, se recomanda folosirea de linii contur in crearea de portrete intrucat dau viata subiectului. Inca un exemplu ce ilustreaza deosebirea dintre efectul liniilor hasura in cruce si liniilor contur. Liniile hasura din desenul de deasupra confera o indicatie asupra tonalitatii, aplatizandu-le in acelasi timp. Concomitent, desenul de desubt ce foloseste linii contur redau adancimea si volumul formelor. Iata doua exemple ce ilustreaza crearea de umbre pe portret. Pozitionarea sursei de lumina dicteaza directa umbrelor: sub nas, barbie, buza de jos sau intreaga jumatate a fetei. Umbrele adauga multa greutate desenului. Nu numai ca sunt raspunzatoare pentru gravitate si realism, dar pot imprima si o anumita atitudine subiectului. Pentru incepatori, pentru a sesiza zonele in umbra, se poate privi modelul cu ochii intre deschizi. Astfel vor fi vizibile partile in umbra, ce vor trebui accentuate. Pentru a explica tehnica aplicarii umbrelor ne putem folosi de aceasta ilustratie alaturata, de dimensiuni mari. Umbra poate fi descompusa in 5 tonuri de baza, de la negru pana la griuri inchise, medii, griuri deschise si alb. Fiecare dintre acestea sunt reprezentate in portret si va trebui sa le identificam pentru a le intelege si intrebuinta corect. O mare parte a umbrelor va depinde de "tonalitatea" lucrarii. Daca desenezi un portret ce este predominant plasat in umbra, atunci se vor folosi tonuri inchise de gri. In caz contrar (portrete pastelate si atenuate) se vor folosi mai putine nuante de negru si mai multe griuri deschise. Cu toate acestea, majoritatea portretelor pastreaza un echilibru intre tonurile inchise si cele deschise. Aplicarea umbrelor si mai ales a negrului se realizeaza de regula in finalul lucrarii. Totusi, o greseala frecventa printre incepatori consta in evitarea adaugarii de tonuri inchise, chiar daca este necesar. Ilustratia alaturata evidentiaza zonele inchise ale acestui portret in creion. Dupa cum se vede, in partea inchisa a fetei predomina aceste tonuri inchise. Coltul gurii, pupila, si nara din umbra (partea dreapta), zona de sub barbie si sprancenele - sunt toate intunecate. Tonurile inchise sunt folosite adesea ca accente. Multe portrete nu contin astfel de suprafete in exces, dar atunci cand acestea exista ele trebuiesc evidentiate folosind negru. Este vorba de negru, nu de gri mediu. La finalul lucrarii se pot adauga aceste tuse de negru care sa evidentieze accentele de umbra. Se folosesc creioanele cu mina moale 2B si 3B. Daca subiectul are parul negru, atunci se va folosi negru si nu gri! Pupilele sunt adesea negre, cu exceptia celor din portretele palide, pastelate. Pentru a obtine aceste zone inchise cu ajutorul creionului se folosesc mine moi (2B si 3B). Peste acestea se foloseste grafit astfel incat zona sa devina cu adevart neagra. Umbrele medii sunt frecvent folosite in portrete, in special in umbrele pe apar pe suprafate fetei. Sunt destul de inchise, dar nu foarte inchise pentru a fi confundate cu zonele negre. In acest model sunt indicate zonele din partea dreapta a fetei: sub spranceana, globul ocular, in jurul gurii si a nasului etc. Este foarte important sa se obtina intensitatea corecta a umbrelor medii. Acestea se traseaza spre finalul desenului, folosind mine destul de moi, precum 2B si B. Daca simti ca ai intunecat prea tare zona, atunci se estompeaza intensitatea umbrei cu ajutorul unei gume paine, prin miscari de tamponare. Umbrele medii sunt adesea o piatra de incercare pentru incepatori, intrucat acestia folosesc tonuri inchise si negru pentru a aplica umbrele. Griurile medii realizeaza tranzitia dintre zonele aspre, intunecate catre suprafetele voluminoase. Confera desenului un aspect unitar si natural. Umbrele subtile si deschise sunt desea ignorate de catre incepatori. Cu toate acestea, umbrele deschise incorporeaza o abundenta de detalii, conferind portretului un aspect mult mai realistic si natural. Pentru cei ce sunt obisnuiti cu trasarea unor linii aspre, umbrele deschise se pot obtine prin estomparea realizata cu guma paine sau estompa de hartie. Cuvantul cheie al umbrelor deschise este subtilitate. In acest portret griurile subtile ajuta la formarea unei suprafete de tranzitie si totodata formeaza forme rotunjite. Spre exemplu, rotunjimea varfului nasului, a muschiului gatului, a barbiei si a fruntii sunt puse in evidenta. Pentru a fi cat mai natural, potretul poate descrie si riduri usoare sau umbra "ora 5". Realizarea unui portret realist Pentru a crea un portret realist trebuie controlate foarte bine umbrele. Practic, totul este un joc al liniilor de hasura si a umbrelor. Necesarul de materiale pentru un portret rrealist consta in: - carton Bristol, cu suprafata neteda (este important ca suprafata hartiei sa fie fina si sa nu aiba textura) - mina de carbune B sau 2B si HB (un creion obisnuit este suficient, atat timp cat este ascutit foarte bine) - guma paine (de nepretuit in obtinerea unor astfel de lucrari, pentru ca dimineaza din intensitatea tonalitatilor si sterge delicat greselile) Pentru a evita murdarirea suprafetei de desen se recomanda asezarea unei hartiei sub podul palmei ce deseneaza. Optional se poate folosi si hartie de copiat pentru a obtine un contur perfect al subiectului. Initial se incepe cu o schita preliminara, trasata in linii fine, ce pot fi sterse cu usurinta. Cand portretul capata contur se pot adauga detalii si umbre. Mereu se verifica desenul cu modelul. Pentru a deschide anumite zone se foloseste guma pain, prin miscari de tamponare. In acest fel nu se pierde din calitatea tuselor de creion, nici a hartiei, ba chiar mai mult, liniile difuzeaza. Pentru a adauga detalii foarte fine se foloseste o mina extrem de bine ascutita. Detaliu - ochi. Toate liniile de creion sunt hasuri incrucisate, nu sunt nici sterse nici mazgalite. Aceste linii curate pastreaza portretul intact, conferind un aer taios, realistic. Detaliile fine sunt mult mai usor de controlat decat liniile ample, ce sfarsesc prin a fi miste magzalituri. Liniile foarte fine ale hasurii in cruce dau efectul unei fotografii realiste, cu atat mai mult cu cat portretul este privit de la distanta. Daca liniile contur sunt folosite impreuna cu hasura incrucisata, atunci va aparea un efect tridimensional sugestiv.

Pensule acuarela Winsor & Newton Seria 7

Istoria pensulelor Seria 7 Regina Victoria - amatoare a tehnicii picturii in acuarela Winsor&Newton manufactureaza pensule pentru artisti de mai bine de 150 de ani, castigand reputatia de producator al celor mai fine pensule din lume, create cu cele mai bune materii prime. Aceasta impresie generala era bine impamantenita inca din secolul al XIX-lea, cand in 1866, Majestatea Sa Regina Victoria a cerut fabricarea celor mai fine pensule pentru acuarela din lume, in marimea sa preferata, numarul 7. Pensula manufacturata la cerinta acesteia este cunoscuta ca fiind Seria 7. Standardul de calitate este similar cu cel din 1866, cu toate ca s-a renuntat la manerele din ivoriu natural si feroneria din argint, special concepute pentru Majestatea Sa. Calitatile unice ale parului de zibelina Zibelina este un termen frecvent utilizat atunci cand se face referire la parul folosit in pensulele pentru acuarela. Totusi, Seria 7 se deosebeste de pensulele comune de zibelina prin faptul ca parul folosit este cel al zibelinei Kolinsky, din Siberia - Mustela sibirica sibirica. Dar vom vedea in continuare, cum acest par special este selectat dupa standarde cu adevarat unice. Siberian map Din pacate, termenul „Kolinsky” a devenit o descriere obisnuita multor tipuri de pensule de zibelina comune. De fapt, adevarata zibelina Kolinsky (Mustela sibirica sibirica) este extrem de robusta si puternica, datorita temperaturilor foarte joase frecvent intalnite in partile estice ale Siberiei. Pielea zibelinelor este folosita de populatia indigena, in timp ce parul cozii zibelinei este folosit in pensulele Seria 7. Imagine microscopica a structurii firului de par de zibelina siberiana Kolinsky Sa aruncam o privire indeaproape asupra calitatilor extraordinare ale acestui fir de par din care se obtin cele mai fine pensule pentru acuarela! Ilustratia din dreapta arata structura microscopica a parului de zibelina, ce pare a fi formata din solzi - ce ajuta ca animalul sa ramana uscat si cald pe parcursul iernilor extreme. Fiecare fir de par este acoperit cu aceste formatiuni asemanatoare unor solzi suprapusi. Solzii au rolul de a mari suprafata de contact si de a captura umezeala. In pictura, aceasta caracteristica a unei suprafete de contact extinse, este premisa unei pensule pentru acuarela de calitate. Odata ce aceste milioane de solzi sunt grupate in varful pensulei, capacitatea de a absorbi cantitati insemnate de apa si culoare echivaleaza termenul de putere de incarcare a pensulei, trasatura tipica pensulelor de zibelina. Locatia de manufactura a pensulelor acuarela Seriei 7 In locul colaborarii cu un partener care sa furnizeze parul de zibelina, Winsor & Newton pastreaza traditia de a selecta personal si manual parul ce urmeaza a fi folosit in fabrica de pensule din Lowersoft. Lowersoft a fost ales datorita traditiei sale indelungate ca oras pescaresc: astfel se explica dexteritatea extraordinata mostenita de-a lungul generatiilor. Localnicii au fost extrem de potriviti pentru a intruni cerintele confectionarii manuale de pensule, datorita experientei lor de ani intregi in impletirea plaselor pescaresti – experienta este un factor esential in confectionarea pensulelor Seria 7. Experienta necesara in selectarea parului, aranjarea sau testarea lui transforma un confectioner pe pensule mediu intr-un expert. Majoriatea lucratorilor fabricii din Lowersoft si-au petrecut viata in campul muncii in cadrul Winsor&Newton. De fapt, in ultimii 60 de ani 3 persoane ce au confectionat pensule Seria 7 au impreuna 134 de ani de experienta! Gama de pensule Seria 7 Pensula Seria 7 se distinge prin forma bine definita a corpului rotunjit si varful precis Caracteristicile unice ale pensulei Seria 7 sunt corpul varfului – lat si varful foarte fin, ce descrie perfect un punct. Aceasta combinatie de elemente definitorii se datoreaza procesului minutios de selectare a parului, pregatirea si metoda de manufactura. Pensulele standard Seria 7 sunt mai mari decat marimile de pensule britanice conventionale si de asemenea, sistemul de masurare al numerelor difera de cel al altor tari. In gama standard Seria 7 exista 13 marimi de la 000 pana la numarul 10. La cerere si in functie de disponibilitatea materiei prime, se pot manufactura si numerele 11, 12 si 14. De notat este faptul ca aceste ultime 3 numere se realizeaza doar cand este disponibil par de zibelina de o lungime indeajuns de mare, astfel incat sa se respecte canoanele de calitate de acum 150 de ani. In completare la gama standard, Seria 7 cuprinde si o gama de pensule pentru miniatura. Aceste sunt disponibile in 9 marimi, de la 000 pana la numarul 6. Seria 7 miniatura este confectionata cu acelasi fir de zibelina, de o calitate superioara. Lungimea parului folosit in aceste pensule este mult mai mica, permitand varfului fin sa atinga hartia pe o suprafata foarte mica, ideala pentru detalii minuscule. Pensula acuarela Winsor&Newton Seria 7 rotunda Pensula acuarela Winsor&Newton Seria 7 miniatura

Tehnica fuzionarii sticlei

Tehnica fuzionarii sticlei ilustrata in crearea de bijuterii de sticla sau obiecte de decor

Fuzionarea (engl. „fusing”) si modelarea (engl. „slumping”) sticlei sunt de regula mentionate ca fiind prelucrarea sticlei la cald sau arta fuzionarii sticlei. Temperatura acestor procedee variaza de la 600 grade pana la 930 grade Celsius.

Pentru a topi sticla si pentru a uni doua sau mai multe bucati de sticla se foloseste un cuptor special conceput pentru fuzionarea sticlei. Aceste piese de sticla sunt asezate sub forma de straturi in interiorul cuptorului.

O piesa noua de sticla se obtine printr-unul sau mai multe cicluri de ardere, formare si ajustare a sticlei. Este o activitate fascinanta participarea la toate aceste etape de transformare ale sticlei si de manipulare in interiorul cuptorului.

Inainte de a te aventura in tehnica fuzionarii si modelarii sticlei, trebuie sa stapanesti arta taierii sticlei. Totodata este esential sa ai cunostinta despre diferitele tipuri de sticla disponibile ce se deosebesc prin textura, forma si utilizare.

Ce se intampla cand sticla se topeste?

Cu cat sticla se incalzeste, aceasta se expandeaza si cand se raceste aceasta se contracta. Ritmul cu care sticla se expandeaza poate fi masurat. Diferitele tipuri de sticla se expandeaza si se contract la coeficienti diferiti. Acesti coeficienti ar putea afecta lucrarea de arta daca se folosesc doua tipuri de sticla distincte, fiecare cu temperaturi de topire si contractare diferite.

Trebuie tinut cont de faptul ca sticla nu este uniform creata iar daca indicele COE nu corespunde atunci pot aparea crapaturi la racire. Inainte de a incepe lucrarea se recomanda testarea sticlei pentru a se verifica compatibilitatea sticlei si pentru a se asigura ca indicele COE este identic.

Cand sticla este incalzita devine moale si daca procesul de incalzire continua, atunci sticla incepe sa se topeasca si sa curga. Cand doua sau mai multe bucati de sticla sunt incalzite impreuna, la inceput se vor lipi. Daca se aplica caldura in continuare, acestea se vot topi impreuna, se vor aplatiza si vor deveni o singura bucata de sticla.

Trebuie avut grija de intregul proces si de asezarea bucatilor de sticla pentru a se evita bulele de aer. Se recomanda adaugarea in programul procesului de fuzionare si modelare a sticlei si etapa eliminarii bulelor.

O bucata solida de sticla se poate modela cu ajutorul unei matrite. Acest procedeu va permite sticlei sa ia forma matritei si sa devina plata, concava sau orice alta forma. Totodata, bucata de sticla poate forma o matrita pozitiva.

Exista multe alte tipuri de tehnici de manipulare a sticlei ce pot fi realizate in interiorul cuptorului precum pieptanarea, lustruirea focului, turnarea sticlei etc. Multe dintre aceste tehnici vor fi discutate in continuare.

Temperaturile de mai jos sunt standard pentru arta fuzionarii sticlei. Unele tipuri de sticla pot necesita temperaturi diferite. Fiecare cuptor este unic, astfel incat sticla trebuie observata cum reactionarea in cuptorul propriu la variate temperaturi. Aceste informatii trebuiesc notate si trebuie mereu tinut minte ca acest comportament al sticlei este specific doar pentru un singur cuptor.

Modelarea sticlei („slumping”)

Matrite si variate tipuri de sticla pentru tehnica fuzionarii sticlei "slumping"

Sticla se incalzeste pana se indoaie si capata forma matritei, temperatura intre 650 grade si 700 grade Celsius.

Slefuirea sticlei fuzionate

Lustruirea sticlei incalzite pana la obtinerea unui aspect lucios, temperatura intre 700 grade si 760 grade Celsius.

Lipirea sticlei

Fuzionarea a doua sau mai multe bucati de sticla pana cand se lipesc, pastrandu-si fiecare textura individula si forma. Temperatura variaza intre 730 grade si 790 grade Celsius.

Fuziunea completa

Prin fuziunea completa a sticlei se intelege incalzirea a doua sau mai multe bucati de sticla pana cand se topesc impreuna si formeaza o suprafata rotunda. Temperatura variaza intre 790 grade si 840 grade Celsius.

Draparea sticlei

Draparea sticlei este similara cu procesul de modelare, dar in loc de lasarea (coborarea) sticlei in matrita, prin draparea sticlei procesul este invers, in sensul ca sticla sa se topesca peste un obiect.

Turnarea sticlei

Turnarea sticlei („casting”) consta in aseazarea de bucati de sticla intr-o matrita si topirea sticlei pana cand ia forma matritei.

Care sunt tehnicile de fuzionare si incalzire a sticlei?

De regula se spune sticla incalzita la bucatile de sticla incalzite intr-un cuptor special conceput pentru fuzionarea sticlei. In aceasta categorie intre sticla fuzionata, modelata sau turnare.

Aceste tehnici sunt realizate cu ajutorul unui cuptor electric, a carui temperatura este controlata.

Sticla fuzionata trebuie sa aiba acelasi indice COE (coeficient de expansiune), altfel sticla se va sparge intrucat se va dilata si contracta la temperaturi diferite.

Cu cat indicele COE este mai mic, cu atat sticla este mai dura si se topeste la temperaturi mai inalte. Sticla este disponibila intr-o varietate de culori si dimeniuni.

Grosimea tipica a foliei de sticla este de 1.5mm, iar cea groasa are 3mm.

Sticla pentru fuziune standard are o singura culoare uniforma. Sticla iridizata este acoperita cu o substanta metalica (iridiu) ce ii confera un aspect perlat. Sticla dicroica se furnizeaza intr-o varietate de modele si culori, ce apar diferite atunci cand sunt vazute din unghiuri distincte. Sticla pentru fuziune vine sub forma de foi, frite, batoane sau pulbere.

Ce este fuziunea sticlei

Fuziunea sticlei este procedeul prin care doua sau mai multe bucati de sticla sunt incalzite si unite intr-un cuptor special conceput.

Sticla se poate strange si piesele se vor uni. Acest procedeu se numeste „complet” (engl. „full”). Daca sticla se strange la o temperatura mai mica, dar piesele sunt incalzite tot cat sa se uneasca, procedeul se numeste „lipire” (engl. „tack”).

Incalzirea sticlei duce la modificarea proprietatilor fizice ale acesteia: sticla devine moale si daca este incalzita la o temperatura mai mare, sticla devine topita si pliabila. Odata ce sticla devine topita, cele doua sau mai multe piese vor incepe sa se uneasca si sa devina o singura piesa de sticla. Piesele de sticla incalzite trebuie sa fie compatibile pentru a se putea topi impreuna intr-o singura piesa rezistenta.

Procedeul de fuzionare completa versus lipire

Tehnica fuzionarii complete - bucatile de sticla fuzioneaza complet, devenind o singura bucata de sticla

Care este diferenta dintre un procedeu complet si procedeul lipire?
Cand sticla este stransa pana la punctul in care se topeste complet intr-o singura unitate, atunci procedeul se identifica ca fiind complet. Aceasta metoda apare de obicei intre 790 grade - 850 grade Celsius, in functie de fiecare tip de cuptor.

Procedeul numit lipire consta in aderarea a doua sau mai multe piese de sticla ce sunt incalzite pana cand incep sa se topeasca, unindu-se. Piesele de sticla par a fi lipite cu adeziv, fiecare mentinandu-si forma si textura originala. Acest procedeu apare de regula intre 730 grade - 790 grade Celsius.

Doua probleme pot aparea in abordarea ambelor metode. Se poate pierde forma sticlei si se pot forma bule nedorite.

Majoritatea sticlei incalzite trebuie sa aiba o grosime de aproape 6.3mm sau echivalentul a doua straturi de sticla. Daca se incearca incalzirea doar a unui strat de sticla, se va incerca strangerea sa pana la obtinerea unei grosimi de 6.3mm, ce reprezinta echivalentul a doua straturi de sticla.

Care sunt principalii pasi in fuziunea sticlei?

Primul lucru ce trebuie realizat este programul de ardere al sticlei. Acesta depinde de tipul de sticla, de tipul de cuptor si de rezultatul dorit. Pasii de mai jos sunt pur si simplu o serie de sugestii, ce te vor ajuta in prima incercare de fuzionare a sticlei.

Cuptorul si placile refractare pe care se va fuziona sticla trebuiesc pregatite: cuptorul trebuie sa realize cel putin o data cu ciclu de ardere complet daca este nou, fara a avea nimic inauntru. Se pregateste placa refractara, eventual curatand-o.

Primul ciclu complet de ardere al cuptorului este necesar pentru ca permite eliberarea si arderea oricarui reziduu continut de caramizile cuptorului. Totodata se realizeaza oxidarea stratului protectiv ce acopera elementele de incalzire si care le protejeaza de orice fumuri sau impuritati emanate in timpul arderilor viitoare. Un alt efect benefic al unul ciclu complet de ardere consta in eliminarea oricarui exces de umezeala din interiorul cuptorului.

Tehnica fuzionarii sticlei - necesar de materiale

Dupa familiarizarea cu cuptorul si comenzile sale, trebuie sa te asiguri ca ai la indemana urmatoarele materiale:

1. un carnet cu timpii de ardere
2. ceas
3. cleste pentru taierea sticlei
4. ulei pentru taierea sticlei (terebentina)
5. doua sau mai multe bucati de sticla compatibila (acelasi indice de expansiune COE)
6. ornamente
7. adeziv Elmer (diluat cu apa)
8. solutie de curatare a sticlei sau sapun si apa
9. cuptor pentru fuzionarea sticlei
10. ochelari cu pritectie IR si UV

Prima piesa de sticla ar trebui sa aiba o constructie simpla. Ideea este sa deprinzi acest mestesug al fuzionarii sticlei si sa devii sigur pe sine in operatiuni simple precum taierea sticlei sau folosirea cuptorului.

Primul pas consta in taierea sticlei. Sticla se poate taia atat in forma regulate cat si neregulate. Pentru a taia sticla, clestele se inmoaie putin in uleiul specific. Este important ca lama clestelui sa fie ascutita cu sa alunece usor.

Se apasa cu presiune lama pe suprafata sticlei. Se va auzi un sunet clar si taios odata ce lama este trecuta deasupra sticlei. Liniile de taiere se realizeaza intr-un singur pas, fara a se reveni asupra lor.

Despartirea bucatilor de sticla se realizeaza cu mainile ce trebuiesc protejare de manusi specifice. Una dintre palme se tine deasupra taieturii sticlei astfel incat sa se evite sarirea in fata a unor aschii de sticla.

Bucatile de sticla se curata, indepartanduse uleiul si particulele de sticla. Chiar si amprentele de pe degete pot lasa urme inestetice ce vor avea un efect neplacut dupa procesul de fuzionare al sticlei.

Bucatile de sticla curatate se apuca de margini, pentru a nu crea amprente noi si se aranjeaza in functie de design-ul dorit. Acestea se aseaza pe placa cuptorului, amplasand bucatile de dimensiuni mai mici peste cele mai mari.

Pentru a fixa bucatile de sticla se foloseste adeziv Elmer diluat. Bucatile de sticla nu se lipesc in pozitii ciudate. Inainte ca sticla sa fuzioneze adezivul va arde si piesele vor fi in pericol de a se misca din pozitia dorita.

Odata ce piesele sunt toate aranjate, se inchide capacul cuptorului. Se porneste cuptorul, setand programul de ardere in functie de temperatura dorita.
Pentru o fuzionare completa a sticlei este nevoie de 790 grade Celsius. Cuptorul se poate incalzi la 260 grade Celsius pe ora pana la 540 grade Celsius – in functie de procedura. Daca se foloseste un cuptor cu incalzire laterala atunci temperatura se reduce laaproximativ 200 grade Celsius pe ora. Odata ce s-a atins temperatura de 540 grade Celsius piesa trebuie lasata sa se inmoaie timp de 10 minute. Acest lucru inseamna pastrarea temperaturii constante timp de 10 minute.

Dupa aceasta cuptorul se poate regla la o temperatura inalta, pana la de 790 grade Celsius. Aceasta instructiune este valabila doar daca se doreste o fuzionare completa. Daca vrei doar sa lipesti bucatile de sticla, atunci ar trebui atinsa temperatura maxima de 730 grade Celsius.
Doresti sa treci de la 540 grade Celsius la 700 grade Celsius. Acest ultim interval echivaleaza cu devetrifierea.

Ce inseamna devetrificare?

Devetrificarea se petrece atunci cand sticla devine cristalina si casanta. Sticla va avea o aspect albicios si neplacut. Poti tine sticla la de 635 grade Celsius pentru a o ajuta sa se „relaxeze” si sa reduci cantitatea de bule ce se poate regasi intre straturi.

Revenind la procesul de fuzionare al sticlei, odata ce sticla capata aspectil dorit, cuptorul fie se mentine la aceeasi temperatura, fie se opreste. Trebuie avut in vedere faptul ca fiecare cuptor functioneaza diferit si „comportamentul” sticlei la anumite temperaturi reglate automat trebuie notat. Daca se hotaraste pastrarea temperaturii, atunci trebuie tinut cont ca acest pas sa nu fie foarte indelungat intrucat piesa de sticla isi poate pierde forma.

Cuptorul trebuie lasat sa se raceasca la aproximativ de 510 grade Celsius, dupa care trebuie mentinut la acest nivel timp de o ora, astfel incat sticla sa se topeasca. In acest punct, daca cuptorul este confectionat din caramizi groase si arse si pare a se raci usor, acesta se poate deconeta si se lasa sa se raceasca la temperatura camerei.

Daca cuptorul este conceput din fibra ceramica, atunci ar trebui racit cu o viteza maxima de 150 grade Celsius pe ora.
Orice piesa ce atinge pana la 20cm si pana la 3 straturi de sticla grosime, ar trebui lasata sa se raceasca in aproximativ 6 pana la 8 ore.

Sticla nu se scoate niciodata din cuptor inainte de a atinge temperatura camerei. Altfel se poate cauza un soc termic ce poate duce la craparea sticlei. Cuptorul se deschide nu mai devreme ce temperatura din interiorul cuptorului a scazut sub 40 grade Celsius.

Daca piesa este destul de mica, poti sa o transformi intr-o bijuterie. Inainte de a o expune ai grija sa fie semnata si datata.

Tipuri de sticla

Tehnica fuzionarii sticlei - fasii de sticla cu diferiti indici de expansiune COE

Sticla pentru fuziune vine intr-o varietate de tipuri. Trebuie sa te asiguri ca sticla sa fie compatibila. Daca nu esti sigur de compatibilitatea sticlei, va trebui sa realizezi un test de compatibilitate.

Alege un oarecare index de expansiune COE al sticlei pe care sa il folosesti in proiectele de fuzionare al sticlei si mentine-l. Fiecare are propriile preferinte in ceea ce priveste tipul optim de sticla.
Nu poti amesteca firme diferite de sticla, astfel incat daca achizitionezi sticla cu acelasi COE, ai grija sa deosebesti sticla de la furnizori diferiti.

Mai jos vei gasi o lista a diferitelor tipuri de sticla si o scurta descriere a fiecarui tip:

Sticla float – Acest tip de sticla poate varia foarte tare. Fie cumperi o cantitate suficienta din acelasi lot de sticla, astfel incat sa asiguri compatibilitatea pentru urmatoarele proiecte fie nu amesteci sticla. Sticla float este ideala pentru incepatori, pentru ca este usor de gasit si deloc scumpa.

COE 90 – Acest tip de sticla este de regula confectionata de catre Bullseye si are un coeficient de expansiune de 90. Daca este achizitionata de la Bullseye, ai garantia ca a fost testata si se poate combina cu alte tipuri de sticla marca Bullseye.

COE 96 – Manufacturata de regula de catre Spectrum sub denumirea de Spectrum system 96. Este o sticla subtire si este de asemenea testata in privinta compatibilitatii.

Dicroic – Aceasta sticla are propriile caracteristici. Este disponibila intr-o varietate de tipuri, cu indice COE diferit si poate fi folosita si cu alte tipuri de sticla cu indice COE identic.

Iridiscent – Sticla este disponibila intr-o mare varietate cu indici COE diferiti si poate fi folosita impreuna cu alte tipuri de sticla cu COE similar. Suprafata sticlei este tratata special, astfel incat are un aspect de curcubeu.

Sticla de sticla – Poti topi sau sparge sticla pentru a o folosi in proiectele de fuzionare a sticlei. Aceasta sticla nu a fost testata in privinta compatibilitatii, astfel incat nu se recomanda amestecarea ei.

Sticla vitraliu (art glass) – Aceasta sticla nu este compatibila. Totusi, poate fi folosita pentru fuzionarea sticlei. Poti teste culori diferite pentru compatibilitate, dar este o mare sansa sa nu poti fuziona culori diferite. Poti turna aceasta sticla in matrite.

Lista de tipuri de sticla de mai sus a fost realizata in functie de coeficientul de expansiune COE. Aceste tipuri de sticla sunt disponibile sub variate forme: foi de sticla, frite, batoane sau pulbere.

Compatibilitatea sticlei

Ce reprezinta compatibilitatea sticlei si cat de importanta este in procesul de fuzionare al sticleigrade Exista foarte multi producatori de sticla, cu retete proprii de manufactura. Cand se doreste fuzionarea a doua bucati de sticla diferite trebuie avut grija ca acestea sa fie compatibile.
Fiecare bucata de sticla trebuie sa aiba acelasi coeficient de expansiune COE


Daca nu se foloseste sticla compatibila, atunci fortele dezvoltate in interiorul sticlei, cauzate de un compartament diferit la aceeasi temperatura, vor cauza crapaturi sau spargerea sticlei. Bucatile de sticla cu indice COE diferit se contracta si se expandeaza la temperaturi diferite, fiind foarte greu de controlat.

Cu cat indicele COE este mai mic, cu atat sticla este mai dura, iar temperatura necesara topirii sticle va fi mai ridicata.
De regula sticla speciala pentru fuziune are indicele COE marcat pe suprafata foii de sticla. Totusi, diferitele tipuri de sticla trebuiesc foarte riguros organizate in atelierul de fuziune.

Bule de aer

Tehnica fuzionarii sticlei - fasii de sticla cu diferiti indici de expansiune COE

Bulele de aer pot aparea in aproape orice proiect de fuzionare al sticlei. Bulele sunt cauzate de aerul captiv in sticla, Cateodata aceste bule de aer sunt nedorite, dar varianta opusa este la fel de valabila.
Bulele de aer se pot regasi in sticla achizitionata. Avand grija in privinta felului in care aerul este prins intre straturile de sticla, se poate diminua cantitatea de bule.

Cum se evita bulele

Daca bucatile de sticla sunt incalzite prea rapid, marginile exterioare sticlei se pot inmuia si fuziona inainte ca sticla din interior sa fuzioneze. Acest fenomen rezulta in formarea de bule de aer. Se poate reduce formarea acestor bule adaugand o topire pre-rapida ciclului de ardere. Incearca sa mentii temperatura cuptorului intre 620 grade si 680 grade Celsius timp de aproximativ 15-45 minute. Acest pas ar trebui sa permita sticlei sa se inmoaie, lasand stratul superior de sticla sa se aseze pe stratul de baza.

Trebuie avuta grija unde sunt pozitionate bucatile de sticla pe placa cuptorului. Daca sunt prea aproape de elementele de incalzire, caldura directa poate conduce la sigilarea marginilor si implicit la formarea bulelor.

Un alt lucru ce poate cauza bule de aer este textura sticlei fuzionate. Cateodata aerul va deveni captiv intre straturi sau textura unei piese.

Asezarea bucatilor de sticla poate cauza si ea formarea de bule. Acorda atentie oricarui spatiu in care aerul ar putea fi captiv. Daca bucati mici de sticla sunt pozitionate intre bucati mai mari de sticla, precum intr-un sandwich, poti evita formarea de bule daca asezi frite pe partea interioara a marginilor.

Ori de cate ori adaugi frite, pulbere sau baghete exista un risc iminent de a obtine bule. Daca doresti sa asezi aceste forme de sticla intre doua bucati de sticla, cea mai buna modalitate de a scapa de bulele de aer este sa arzi sticla de baza cu fritele, pulberea sau baghetele la fuzionare completa. Dupa acest pas poti adauga si stratul superior de sticla si poti fuziona sticla din nou.

Daca placa cuptorului nu este perfect plata, lucrarea ta de sticla fuzionata poate contine bule de aer. Placile refractare ale cuptorului trebuie verificate periodic.

Bule mari, de marimea mingii de golf

Aerul ce devine captiv intre straturile de sticla poate cauza o varietate de tipuri de bule intre piesa de sticla si placa refractara a cuptorului. Acest fenomen este cauzat de aburul chimic rezultat in urma temperaturii ridicate. Aceste buzunare apar cand sticla sub forma de placi de mari dimensiuni este arsa la temperaturi de fuzionare rapid.

Aceste bule sunt de regula destul de mari. Ele cresc si incep sa aratate precum niste domuri. Daca sunt arse indeajuns de mult, acestea vor aparea. Va rezulta o bula mare in interiorul sticlei. Sunt cateva lucruri ce ar trebui urmate pentru a evita acest fenomen:

1. Nu arde doar o singura bucata de sticla pe placa cuptorului. Foloseste un minim de 2 straturi solide de sticla. Greutatea adaugata al celui de-al doilea strat va ajuta la impringerea bulelor de aer in lateral.
2. Cand sticla ajunge la punctul de inmuiere, incetineste usor ritmul de incalzire sau realizeaza o topire. Acest pas va ajuta la incalzirea centrului sticlei si implicit la eliminarea aerului inainte ca sticla sa se lipeasca de placa cuptorului.
3. In loc de a folosi doar solutie pentru cuptor, incearca sa asezi sub sticla hartie de fibra. Aceasta foaie poroase va permite aerului sa iasa in timpul procesului de ardere.

Poti concepe un model de sticla fuzionata cu bule de aer. Acestea ar putea adauga un efect interesant lucrarii. Exista multe modalitati de le obtine si chiar feluri de a le controla locul in care apar.

Tehnica fuzionarii sticlei "draping" prin modelarea sticlei pe matrita

Tehnica „scurgerii” sticlei (draping)

Scurgerea sticlei necesita timp si rabdare. Poti folosi o bucata rotunde de sticla, o forma rectangulara sau orice alta forma.Forma sticlei va determina aspectul lucrarii finale.

Aceasta metoda duce la obtinerea unor piese de sticla fuzionata decorativa extraordinare. Tehnica scurgerii este similara cu tehnica turnarii, dar in loc ca sticla sa se plieze in matrita, sticla se va topi si va „curge” in afara matritei.

Pentru a afla dimensiunile necesare ale sticlei, se masoara exteriorul obiectului (matritei) peste care sticla va curge. Aceste dimensiuni reprezinta maximul foii de sticla. Totusi, daca doresti ca sticla sa vina in contact cu placa cuptorului, poti folosi o foaie de sticla cu dimensiuni mai mari decat matrita.

Pentru a obtine o lucrare uniforma prin tehnica scurgerii sticlei, temperatura de ardere trebuie sa fie uniforma. Pentru a obtine aceasta, trebuie sa micsorezi ritmul de crestere a temperaturii. Lasa ca sticla pe toata suprafata ei sa atinga o temperatura uniforma. Acest aspect este in mod special important daca sticla este la numai 2.5cm departare de elementele de incalzire ale cuptorului.

Sfaturi:

Folosirea unei matrite din otel inoxidabil este recomandata in aceasta tehnica. Chiar daca in imaginea de prezentare arata clar o matrita din ceramica, masa ceramica se va contracta mai putin decat sticla odata ce se va raci si poate prinde, crapa sau chiar sparge sticla. Daca se foloseste o matrita din lut sau ceramica, se recomanda folosirea de hartie de fibra intre sticla si placa refractara.

Nu lasa sticla sa curga complet peste sticla, acoperind-o. Daca totusi sticla se lipeste de matrita, incearca sa asezi sticla fuzionata cu fundul in sus. Se incalzeste sticla indeajuns cat sa se desfaca si sa se desprinda de matrita. Din fericire sticla se va desprinde inainte sa isi schimbe forma.

Sticla este foarte probabil sa se crape datorita socului termic intre 260 grade si 370 grade Celsius. Incep sa se construiasca presiuni interne datorita miscarii moleculare crescute, cauzate de caldura.

Peste tot unde tensiunea se creaza, aceasta poate cauza ruperea sticlei. Acest fenomen se numeste soc termic. Cand doresti sa fuzionezi sticla prin tehnica turnarii, o parte a sticlei se va sprijini pe matrita, in timp ce restul sticlei este suspendata in aer.

Trecand usor prin rampa termica se va evita formarea de tensiuni.
Incepe prin curatarea sticlei si asezarea matritei si a sticlei in interiorul cuptorului. Se incalzeste usor pana la aproximativ 260 grade Celsius timp de 20 minute. Apoi se mareste usor temperatura pana la 550 grade Celsius timp de 20 minute. In final, incalzeste sticla pana la 730 grade Celsius.

La aproape 650 grade Celsius poti incepe sa urmaresti sticla. Supravegherea sticlei in aceasta perioada este extrem de importanta. Sticla va incepe sa se miste la aceasta temperatura. Orificiul de supraveghere al cuptorului este util in acest moment sau chiar deschiderea usoara a cuptorului, numai pentru a observa evolutia sticlei. Poarta ochelari de protectie ori de cate ori te uiti in cuptor, la intervale de 10 minute. La un moment dat vei decide cand piesa de sticla va fi fuzionata indeajuns.

Cand sticla a capatat forma dorita, deschide capacul cuptorului si lasa cuptorul sa se raceasca la 600 grade Celsius. Urmeaza apoi instructiunile de annealing. Odata ce cuptorul atinge temperatura de 260 grade Celsius, se poate opri alimentarea cuptorului si se lasa sa se raceasca singur.

Odata ce sticla s-a racit, aceasta poate parea prea rigida pentru a o scoate de pe matrita. Se poate incerca rasucirea sticlei sub jet de apa pana cand iese din matrita.

Comportamentul sticlei la diverse temperaturi

Tehnica fuzionarii sticlei - sticla isi schimba proprietatile fizice incepand cu 200 grade C

Sticla are patru zone separate si cateodata intersectate de comportament la anumite temperaturi. Sticla nu are punct de inghet sau de topire.

Odata ce acest material este incalzit, incepe sa se fluidizeze. Cu cat se raceste, sticla devine mai dura. Sticla se comporta diferit la variate temperaturi, iar aceste zone ale sticlei sunt stabilite in functie de comportamentul sticlei la temperatura.

Parcurge prezentarea fiecarei zone de mai jos pentru a vedea ce se intampla cu sticla odata ce se incalzeste sau raceste. Trebuie tinut cont de faptul ca trebuie folosita in permanenta sticla compatibila pentru a obtine cele mai bune rezultate.

Zona rece / casanta – Sticla este considerata rece la temperatura camerei pana la 200 grade - 480 grade Celsius. Aceasta zona poate varia in functie de tipul de sticla si cuptorul folosit in timpul fuzionarii sticlei. Aceasta zona este denumita si casanta pentru ca sticla incalzita sau racita prea repede in aceasta zona se poate sparge. In zona casanta sticla se dilata cand se incalzeste si se contracta la racire. Spargerea sticlei se datoreaza presiunii, socului termic sau schimbarilor de temperatura iregulate.

Zona de tranzitie – Sticla incepe sa se schimbe intre 480 grade si 680grade Celsius. Punctul de strain este cel mai jos punct in timp ce punctul de inmuiere este reprezentat de pragul superior. Sticla este mai putin sensibila in acest interval fata de socul termic si ritmul de incalzire poate fi marit. Punctul de annealing se regaseste intre pragul inferior si superior al acestei zone. Este foarte important la racirea sticlei sa se parcurga procesul de annealing usor, astfel incat presiunea interna creata in timpul incalzirii sa poata fi eliberata.

Zona de lucru / pliabila – Aceasta zona se desfasoara intre 680 grade si 730 grade Celsius. De-a lungul acestei zone sticla va incepe sa se comporte precum un sirop vascos, in functie de forta gravitationala. De-a lungul acestei zone, sticla poate fi subtiata si uniformizata, turnata sau intinsa. The glass is slackened enough that it can be maneuvered. Socul termic nu afecteaza sticla pe durata acestei etape si poate fi incalzita sau rapida rapid, fara riscul de a se crapa. Consistenta devine lipicioasa si poate adera la propria suprafata sau orice alt obiect fierbinte cu care vine in contact. Sticla devine mai lipicioasa cu cat este incalzita.

Zona topita / fluida – Peste temperatura de 730 grade Celsius, sticla devine fluida si are consistenta unui sirop sau a mierii de albine. Fuzionarea a doua sau mai multe bucati de sticla se petrece in jurul temperaturii de 815 grade Celsius. Sticla subtire se va dezmembra in forme iregulate in timp ce un strat de sticla va curge daca nu este indus altfel.

Fuzionarea completa

Ce inseamna mai exact termanul „fuzionare completa” si cum se atinge?

Termenul „fuzionare completa” face referire la procesul prin care straturile de sticla, in urma incalzirii sale, se unesc, devenind o noua piesa.
Exista numeroase tehnici de fuzionare a sticlei, dar fuzionarea completa se realizeaza intr-un cuptor pentru sticla incalzit electric.

Pentru a obtine acest rezultat final, trebuie sa ai in vedere tipul de sticla folosit, grosimea bucatii de sticla si pozitionarea sticlei in cuptor, adica distanta dintre ea si elementele de incalzire.

De fiecare daca cand lucrezi sticla intr-un prim ciclu de ardere, este util sa se faca o pauza la 540 grade Celsius pentru a permite sticlei sa se uniformizeze, inainte de a capata forma finala.

Primul pas consta in perfecta familiarizare cu cuptorul, pentru a se observa cum se comporta la anumite temperaturi de ardere.
In general, fuziunea completa se atinge intre 790 grade Celsius si 840 grade Celsius, in functie de fiecare cuptor in parte.

Tehnica desenului in pastel

Pastelul - ca tehnica de desen se deosebeste de culorile traditionale de pictura prin imposibilitatea amestecarii nuantelor pe paleta de culoare. Pastelul, fie ca este dur sau uleios, reprezinta pigment pur dispersat inert in creta.

Lucrare realizata in pastel cretat Pastelurile, asa cum le cunoastem astazi, se utilizeaza de 250 de ani. Caracteristica pastelului care atrage un numar mare de artisti este puritatea – pigment pur aplicat direct pe hartie. Pastelul a devenit popular odata cu lucrarile lui Rosalba Carriera, iar desenele lui Degas i-au adus celebritatea. Primele pasteluri aveau o textura destul de dura, dar cu cat artistii au inceput sa foloseasca din ce in ce mai multa culoare, nevoia de pasteluri moi a crescut. Un pastel uleios, de calitate, ofera echilibrul perfect intre luminozitatea culorii si textura moale, ce diminueaza gradul de praf. Suprafata de desen Hartia pentru pastel Hartia pentru pastel poate fi colorata sau alba, cu suprafata texturata sub forma de modele aleatorii sau linii uniforme. Acest ultim tip de hartie este cunoscut sub denumirea de hartie Ingres. Gama de culoare disponibila a hartiei pastel variaza de la culorile primare, ocruri, alb sau crem pana la negru. Hartia Ingres este disponibila intr-o serie limitata de nuante de pamant, negru si alb. Folosirea unui fundal colorat si expus ofera posibilitati nelimitate in tehnica desenului in pastel. Cartonul pentru pastel Cartonul special pentru pastel este disponibil de asemenea intr-o varietate de nuante si se distinge printr-o aderenta sporita. Textura intensa a cartonului reduce din nevoia de a fixa desenul in fixativ. Totodata permite aplicarea de culoare in straturi generoase. Hartia acuarela Hartia pentru pastel Ingres este colorata si are o textura regulata Hartia aspra pentru acuarela este excelenta din punct de vedere al texturii pentru pastel. Hartia groasa de 400gr/mp este foarte populara in cazul unor lucrari cu timp de executie indelungat, pe a carei suprafata vor fi stersaturi si retursuri. Rezistenta hartiei ajuta la protejarea lucrarii de deteliorare. O alta varianta sunt hartiile pentru acuarela colorate, in nuante palide de crem sau ivoriu. Aceste nuante au o foarte buna rezistenta la lumina in timp. Hartia pentru desen Hartia pentru desen de grosime medie oferta o buna solutie pentru lucrarile in pastel la un pret economic. Cu cat hartia este mai groasa, cu atat este mai indicata folosirea ei. Hartia pentru desen de 300gr/mp este ideala. Hartia pentru desen este recomandata si pentru pregatirea lucrarii: schite si studii. Prepararea hartiei acuarela Tratarea hartiei acuarela cu un grund transparent sau cu un gesso acrilic asigura o suprafata excelenta pentru pastel, intrucat asigura aderenta necesara. Grundul se poate amesteca cu vopsele acrilice, obtinand o varietate de nuante, ce pot influenta definitiv aspectul lucrarii finale. Grund opac intens Folosind o hartie acuarela groasa de 350gr/mp sau 600gr/mp si un grund transparent impreuna cu o culoare acrilica, a carei nuanta este la libera alegere a artistului, se poate obtine o suprafata aderenta perfecta pentru pastel. Nuantele de pamant sunt populare. Se recomanda folosirea unor culori acrilice profesionale, cu un grad de rezistenta la lumina superior. Grund opac Intrucat se va folosi geso acrilic alb amestecat cu o culoare acrilica, grundul rezultat va fi o nuanta a culorii acrilice. Hartia pentru pastel poate fi preparata pentru a spori textura si aderenta sa Grund transparent Se trateaza hartia cu gesso acrilic si se lasa sa se usuce. Apoi se aplica o culoare acrilica aleasa dupa propria preferinta si diluata, capatand efectul unui voal. Textura complementara Pentru a adauga textura se foloseste simplu doar un grund transparent. Gesso acrilic va adauga de asemenea textura si va oferi o baza alba, opaca. Daca se prepara o hartie subtire, se recomanda intinderea hartiei mai intai. Pentru a adauga o plus de rigiditate, hartia poate fi lipita de un carton passpartout gros, folosind un adeziv pentru hartie. Puterea adezivului trebuie sa fie direct proportionala cu greutatea hartiei. Folosirea de fundaluri colorate Culoarea fundalului are un efect vizual considerabil asupra desenului. Cu cat lucrarea avanseaza, stratul de pastel se va combina cu fundalul colorat. Acest aspect atrage privirea si integreaza lucrarea intr-un tot unitar. Lucrarile vor avea un aspect cald sau rece in functie de culoaea aleasa a fundalului. Fundalurile colorate pot fi obtinute folosind un suport de desen colorat precum cartonul pentru pastel, hartia pentru acuarela crem sau ivoriu, sau grunduirea cu un gesso amestecat cu vopsea acrilica. Folosirea de fundaluri texturate Texturile diferite ale hartiei si grundul vor conferi efecte visuale specifice, intrucat suprafata strabate stratul de culoare. Cu cat textura suprafetei este mai proeminenta, cu atat stratul de pastel aplicat poate fi mai generos. Se poate adauga textura prin utilizarea de medii acrilice texturate. Lucruri ce trebuie retinute in privinta hartiei pentru pastel Fundalul hartiei de pastel influenteaza straturile de culoare si aspectul final al lucrarii Textura In cazul hartiei pentru acuarela, suprafata este aspra sau fina. Suprafata aspra are textura cea mai proeminenta. In cazul hartiei pentru desen, suprafata acesteia este medie. Hartia colorata pentru pastel are textura in relief (emboss). Folosirea unei suprafete texturate mareste varietatea de tehnici ce pot fi abordate. Fara continut de acid Este recomandabil ca hartia folosita sa nu aiba pH acid. Pe termen lung, un pH neutru garanteaza ca hartia nu se va ingalbeni si nu va deveni casanta. Hartia cu pH neutru utilizeaza fibre ce nu au continut de elemente acide si adezivul folosit in procesul de manufactura este neutru. Unele tipuri de carton pentru pastel au pH acid. Culoarea hartiei Pastelul este un mediu opac. Daca lucrarea acopera in intregime coala de hartie, culoarea hartiei nu va afecta desenul in sine. De regula, suprafata de desen este pe alocuri expusa. Fundalul are rolul de a conferi o imagine integranta intregii lucrari. Hartia colorata nu este la fel de rezistenta la lumina precum culorile pentru artisti. Pentru fundaluri foarte intense se recomanda tratarea suprafetei de desen cu un grund transparent si o culoare acrilica profesionala. Textura hartiei de pastel se poate intrezari printre straturile de culoare Greutatea hartiei pentru pastel Cu cat foaia de hartie este mai groasa, cu atat lucrarea va fi mai robusta, in special in cazul lucrarilor de mari dimensiuni. Hartia colorata are o greutate in jurul valorii de 160gr/mp, in timp ce hartia pentru acuarela sau desen este disponibila intr-o varietate de gramaje. De regula, cu cat hartia este mai subtire, cu atat mai economica este de achizitionat. Folosirea marginii corecte a hartiei Marginea corecta a hartiei este partea dinspre care poti citi numele sau sigla producatorului. Totusi, orice parte a hartiei poate fi folosita pentru pastel. Reversul suprafetei texturate este de regula mai plat. Alegerea hartiei potrivite Hartia potrivita pentru pastel va fi determinata in functie de preferintele personale si tipul lucrarii. Culorile de pastel Gamele de culori si amstecurile de culoare Pastelurile sunt batoane de culoare pura. Nu este nevoie de pensule sau cutite de paleta; culoarea se aplica direct sau cu ajutorul varfurilor degetelor. Acest aspect face ca lucrarile in pastel sa fie rapid executate, mereu deschise schitelor su detaliate. Exista doua tipuri de pastel: pastelul dur (cretat) sa cel uleios (moale). Pentru incepatori, o selectie de 24 de culori de pastel este suficienta Pastelul cretate Nicolas – Jaques Conté a patentat inventia sa a creionului de grafit in 1795. La scurt timp realiza o gama larga de reioane si pasteluri. Batoanele de pastel cretat sunt mici, rezistente, preferate pentru detaliiile de schita si desenul bine conturat. Ideale pentru liniile fine si drepte sau pentru evidentierea contururilor unui desen realizat in pastel fin. Pastelul uleios Pastelul uleios este cel mai popular. Usor de aplicat, cremos la amestecarea nuantelor – majoritatea seriilor cuprind cel putin 200 de culori. Numarul mare de nuante in aceasta gama este necesar intrucat batoanele uscate de pastel nu pot fi amestecate pe paleta precum culorile de pictura. Combinarea de pasteluri diferite Pastelurile pot fi amestecate fara constrangere. Pentru o permanenta superioara a lucrarii se recomanda folosirea unor culori foarte rezistente la lumina. Rezistenta Majoritatea artistilor prefera sa stie ca nunatele folosite sunt permananete. Din fericire, secolul al XX-lea a adus imbunatatiri considerabile in ceea ce priveste permanenta culorilor la lumina. In batonul de pastel, pigmentul nu este protejat de liant. Acest aspect, impreuna cu cantitatea de praf alb (filler) folosit la obtinerea diferitelor nuante duce la existenta pe piata a unor culori pastel mai putin rezistente. Eticheta majoritatii tipurilor de pastel indica gradul de rezistenta la lumina. Amestecarea culorilor Cu toate ca pastelurile nu pot fi amestecate precul culorile traditionale, pe o paleta de pictura, acestea se pot amesteca intr-o anumita masura. Amestecarea de rosu cu alb pe hartie va duce evident la obtinerea unui roz. Totusi, amestecarea culorilor la „umple” textura foii de hartie si va duce la formarea unor suprefete plate. Daca amestecarea culorilor se foloseste excesiv, intreaga lucrare poate parea incetosata si laborioasa. Amestecarea de culori pastel functioneaza perfect daca complementeaza suprafata de lucru. Incerca sa folosesti amestecul de culoare acolo unde doresti obtinerea unor zone fine si netede si nu te zgarci in cazurile in care chiar ai nevoie de amestecuri. Culorile de pastel se pot amesteca pe hartie, netezind in acelasi timp textura hartiei Opacitatea si straturile de culoare Pastelurile sunt un mediu opac, deoarece contin pigment inert, dispersat intr-o masa de creta, care da forma batonului si produce nuantele mai deschise. Straturile aditionale vor acoperi straturile aplicate initial, doar daca nu folosesti textura hartiei pentru a face posibil intrezarirea substraturilor. Culorile complementare O luminozitatea exceptionala a culorilor se poate obtine prin folosirea de culori complementare in imediata lor apropiere. Rezultatul vibrant este foarte eficient in cazul unei lucrari abstracte. Folosirea si depozitarea pastelurilor Cu cat hartia ce le protejeaza se rupe si se folosesc marginile pastelurile pentru acoperirea de suprafete ample, probabil se pierde si identificarea nuantei initiale a batonului de pastel. O idee buna este crearea de mostre de culoare cu pastelurile nou achizitionate, astfel incat sa poti sti ce alte nuante trebuie achitizionate odata ce batoanele de pastel se epuizeaza. Mostrarul de culoare se realizeaza pe hartia folosita cel mai frecvent si nu uita sa folosesti aceeasi hartie pentru toate nuantele. Seturile de pastel contin batoane aliniate in burete sau carton si aceste cutii pot fi folositoare pentru a mentine ordinea printre culori. O alta varianta de depozitarea batoanelor de pastel este pastrea lor in cutii in functie de nuante. Un practica veche sugereaza umplerea cutiilor cu orez pentru a mentine batoanele de pastel curate. Utile, de asemenea, sunt si cutiile de tacamuri – in acestea poti depozita cutii ce contin pasteluri alea aceleiasi nuante, despartite de cartoane. Se recomanda a se avea la indemana pe timpul executarii lucrarii o bucata de carpa umeda – nu uda! Astfel se mentin mainile curate si se lucreaza ordonat. O gama completa de culori de pastel depaseste 200 de nuante si tonuri de culoare Paleta de culori principale Paleta initiala de culoare trebuie sa reprezinte culorile dintr-un spectru amplu, inclusiv nuante intense sau tonuri de culoare. O selectie de 24 de pasteluri este suficienta pentru a incepe lucrul. Mai multe culori si nuante se pot adauga mai tarziu, pentru stiluri si subiecte diferite. Folosirea tuturor tonurilor unei culori Cu cat paleta de culoare se extinde, te vei limita la o selectie de culori favorite si vei vedea ca este necesar sa ai gama completa de 5 tonuri ale nuantei respective. Toate tonurile de albastru ultramatin spre exemplu pentru cer sau oxid de crom pentru peisaje. Tonurile mai deschise sunt pentru accente iar tonurile mai inchise sunt pentru umbre. Culori aditionale pentru tehnici particulare Pentru ca pastelurile nu pot fi amestecate in acelasi mod precum culorile traditionale pe pictura, este necesar ca paleta de culoare a artistului sa fie completa, pentru a avea libertatea de a aborda tehnici diferite. Peisajul Aditional paletei de baza de culoare, pentru realizarea de peisaje vor fi necesare si nuante suplimentare de galben, albastru, verde si pamanturi. Portretul Portretistica necesita acea sclipire de viata a subiectului, ce se obtine prin nuante curate si clare . Roz, violet, pamanturile si subtonurile acestora sunt esentiale. Paleta de pasteluri reprezinta culori intense pentru desenul florilor Paleta de pasteluri reprezinta culori pamantii pentru desenul animalelor Florile Artistii ce isi aleg ca subiect florile au nevoie de nuante intense. O selectie ampla de galben, orange, violet, rosu, albastru si verde este recomandabila. Animale Pentru pictarea animalelor este nevoie de nuante de pamant: ocru, siena, rosu, umbra, negru si alb. Peisaj marin Pentru nisip, mare si cerul peisajului se recomanda o selectie de albastru, verde, ocru si gri. Cladiri Cladirile inalte se realizeaza in nuante de albastru, gri, brun si rosu – ce tind sa fie toate similare in tonalitate. Cladirile rurale folosesc mai multe ocruri si tonuri putin mai deschise. Neacoperirea in totalitate a hartiei Daca hartia se lasa expusa, aceasta va avea efecte destul de diferite asupra desenului. Culorile mai putin intense ale fundalului vor conferi un efect relaxant, integrant. Culrile tari, intense ale fundalului for conduce la obtinerea unui efect de atentie, dominand incaparea in care lucrarea este expusa. Medii de pictura pentru desenul in pastel Folosirea de medii acrilice pentru textura Mediile acrilice texturate, pasta de modelaj si culorile acrilice pot fi folosite ca substrat pentru pastel. Textura adaugata strabate suprafata colorata in pastel si confera totodata o suprafata aderenta. Pentru tehnici in pastel experimentale, batonul de culoare poate fi sfaramat si adaugat in medii de culoare ce vor actiona precum un adeziv. Trebuie tinut cont de faptul ca mediul se va usca, devenind transparent, lasand in urma numai textura sa. Daca se doreste un mediu colorat, acesta se poate amesteca cu o culoare acrilica. Folosirea apei si a gumei arabice Pastelul poate fi miscat de jur imprejurul hartiei folosind apa. Pensula umeda va ajuta la fixarea particulelor de pastel pe suprafata hartiei si vor avea un efect de amestecare odata ce apa se evapora. Daca se doreste sa se lucreze in straturi mai groase de pastel, se recomanda adaugarea unui strop de guma arabica in apa. Guma arabica va ajuta pastelul sa se lipeasca de hartie odata ce se usuca. Nu se foloseste o cantitate prea mare de guma arabica, intrucat hartia va deveni lucioasa dupa uscare. Amestecul de medii de pictura Pastelul poate fi combinat cu succes cu orice mediu sau culoare acuarela. Efectele de culoare pot fi obtinute folosind culori sau hartie acuarela groasa, deasupra carora se aplica straturi de pastel. Se evita folosirea de straturi groase de acrilic, intrucat suprafata de lucru nu va fi foarte aderenta. Pentru a se evita acest aspect, se amesteca o mica cantitate de grund transparent in culoarea acrilica, confereind totodata mixului textura. Pensule pentru desenul in pastel In cazul desenului in pastel, pensulele se pot folosi fie pentru aplicarea de medii specifice altor tehnici (acuarela, acrilic), pentru fixarea pulberii de pastel in textura hartiei sau vernisarea lucrarii. O pensula cu parul moale se foloseste pentru indepartarea excesului de praf rezultat in urma aplicarii pastelului sau amestecarii de culori. Pensulele cu par de porc, fiind mai dure, ajuta la o mai buna aderare a culorii pastel la suprafata hartiei, in cazul tuselor initiale. Blenda din hartie este vanduta adesea impreuna cu pastelurile, intrucat ajuta la indepartarea pastelului de pe hartie sau amestecarea sa. Guma paine este de asemenea utila pentru stergerea pastelului (incorporeaza pulberea de pastel in masa sa foarte maleabila). O gama completa de culori de pastel depaseste 200 de nuante si tonuri de culoare Salvarea lucrarilor supraincarcate Lucrand incontinuu, chiar si suprafetele texturate vor deveni aglomerate si astfel va fi dificil sa se aplice straturi ulterioare de pastel. In acest punct, suprafata de desen este supraincarcata. O bucata de hartie pentru acuarela se aseaza in apa timp de 5 minute. Hartia impregnata cu apa se scurge, dupa care se tamponeaza cu un burete pana ce umezeala este transferata in burete. Hartia de pastel supraincarcata se aseaza peste hartia acuarela umezita, avand grija sa nu fie translatata, ci fixa. Se preseaza usor hartia de pastel, dupa care se ridica. O cantitate impresionanta de pastel va fi captata de hartia umeda de acuarela. Desenul original in pastel se lasa sa se usuce, dupa care se poate aplica din nou pastel. Imaginea transferata se poate folosi de asemenea! Pentru recuperarea lucrarilor se poate folosi si o pensula cu par de porc scurt. Parul scurt si dur va indeparta pulberea de pastel si fundalul va ramane uniform. Daca se doreste indepartarea pastelului pe suprafete mari, o radiera alba din vinil este indispensabila. Vernisarea Protejarea lucrarii in pastel se realizeaza prin aplicarea a 2-3 straturi de fixativ Se recomanda vernisarea lucrarilor realizate in pastel prin aplicarea unui vernis fixativ si printr-un geam de sticla. Vernisul fixativ are rolul de a ajuta la „sigilarea” legaturii dintre pulberea de pigment si creta si suprafata de desen. Se recomanda aplicarea fixativului prin pulverizare, pentru a nu deteliora sau influenta aspectul desenului. Desenele realizate in pastel sunt fragile, intrucat particulele de pigment de pe hartie sunt libere, nefiind inconjurate de un liant. Un strat sau doua de fixativ vor conferi protectie, salvand lucrarea de la mudarire. Totodata, un strat usor de fixativ va ajuta la stoparea procesului de asezare a prafului pastelului pe sticla lucrarii inramate. Un strat de fixativ ajuta la sporirerea rezistentei la lumina a pstelului. Prea mult fixativ va cauza o schimbare a nuantei pastelului, intrucat fixativul actioneaza asupra particulelor de pigment, umezindu-le. Folosirea unui fixativ aerosol: • Fixativul se foloseste la temperatura camerei, pentru a aplica un strat uniform • Fixativul trebuie aplicat intr-o incapere bine ventilata • Aerosolul se agita foarte bine inainte de utilizare • Lucarea se tine intr-o pozitie orizontala sau usor inclinata • Tubul de aerosol se tine la o distanta de 25-30cm de lucrare • Pentru o aplicare uniforma, se incepe aplicarea fixativului dinspre partea superioara a lucrarii catre partea inferioara • Se aplica straturi fine de finxativ, pentru a minimiza efectul de schimbare al culorii Folosirea unui fixativ lichid: • Se foloseste un pulverizator, urmand in tocmai pasii de mai sus • Nu se aplica cu pensula Evitarea schimbarii culorii pastelului Unele lucrari incarcate cu straturi de pastel nu necesita neaparat fixativ, plus ca unii artisti nu prefera aplicarea unui fixativ. Exista totusi cateva metode ce ajuta la reducerea fragilitatii lucrarilor realizate in pastel, ce nu sunt vernisate. • Se foloseste carton pentru pastel pentru ca retine si sustine mai bine pastelul decat hartia • Se foloseste hartie pentru acuarela groasa, astfel incat lucrarea sa fie mai putin flexibila cand este mutata / miscata • Se aplica grund transparent pe suprafata de lucru inainte de desenarea in pastel. Efectul va fi mai aspru decat in cazul cartonului pentru pastel • Se fixeaza cu vernis straturile intermediare de pastel, lasand ultimul strat nefixat Fixarea lucrarilor experimentale O lucrare experimentala poate fi fixata folosind mediu acrilic mat - aceste sustine straturile groase sau ample de particule de carbune sau pastel. Pentru diuarea mediului acrilic se poate folosi pana la 10% apa. Cu cat se adauga mai multa apa cu atat creste riscul ca hartia sa se deformeze. Cat timp mediul acrilic se usuca, hartia se poate mentine dreapta aplicaand o pulverizare superficiala de apa, cu ajutorul unui pulverizator de gradina. Metode de inramare a pastelului Suprafata fragila si prafoasa a unei lucrari realizate in pastel si fixata cu vernis se protejeaza cel mai bine in spatele unui geam. Sticla nu trebuie sa fie in contact cu lucrarea, evitandu-se astfel condensarea si facilitand circulatia aerului.

Tehnica picturii encaustic

Encaustic este tehnica de pictura ce utilizeaza caldura pentru a aplica si modela culorile pe baza de ceara de albine. Reprezinta o tehnica de pictura versatila, ce dateaza inca din antichitatea greceasca.

Ce inseamna encaustic Tehnica picturii encaustic - ceara si sursa de caldura Encaustic este o culoare de pictura ce contine ceara de albine, rasina damar si pigmenti. Termenul encaustic defineste atat culoarea folosita in aceasta tehnica cat si metoda in sine. Culoarea encaustic se aplica in stare topita, lichida pe suprafete absorbante, dupa care se fuzioneaza (sau se re-topeste) pentru a crea o varietate de efecte. Spre deosebire de alte tehnici, culoarea encaustic nu se usuca, ci se raceste - se transforma diin stare lichida in stare solida in cateva secunde, ceea ce inseamna ca aplicare de straturi succesive se realizeaza imediat. Odata ce suprafata de pictura s-a racit, pictura capata forma finala, ce poate fi retusata sau re-modelata la orice alt moment viitor, fie ca este vorba de minute sau ani mai tarziu. Tehnica encaustic Encaustic reprezinta un procedeu de pictura pe baza de ceara de albine, in care se lucreaza cu o sursa de caldura. encaustic poate fi folosita ca o tehnica de pictura traditionala, ce se caracterizeaza prin luminozitate, dar poate fi folosita totodata si pentru potentialul sau de a se mula peste alte tehnici precum desenul, gravura, fotografia sau alte aplicatii mestesugaresti. Encaustic se foloseste in egala masura in pictura cat si in sculptura, unde prin impregnarea statuilor de marmura sau ipsos cu un amestec ce contine ceara, se obtine un aspect catifelat, care protejeaza in acelasi timp sculptura de umezeala. Encaustic este o tehnica de pictura cu un potential nelimitat, ce se re-descopera la fiecare lucrare; se individualizeaza prin proprietati unice si versatilitate. O lucrare realizata in encaustic se obtine pas cu pas. Mai intai culoarea trebuie topita sau lichefiata. Apoi, culoarea topita se aplica pe o suprafat poroasa. Dupa re-incalzirea cerii, aceasta pastrunde - fuzioneaza cu suportul de pictura, formand o stransa legatura. In final, optional, vopseaua se raceste si poate fi lustruita pentru a se recapata luciul cerii si al rasinii. Suportul de pictura encaustic Suportul de pictura in encaustic - dur si absorbant In encaustic se foloseste de regula o suprafata rigida, absorbanta si rezistenta la caldura. Lemnul si placajul solid de lemn reprezinta o solutie optima. Un placaj usor poate fi obtinut dintr-un furnir gros de 6.35mm, intarit pe spate pentru a nu se incovoia. Un placaj mai greu si mai rezistent se poate obtine dintr-un furnit de 19mm. Nu se recomanda panza pe sasiu. In timp, stratul rigid de pictura encaustic va tinde sa crape pe un suport mai flexibil precum panza, intrucat sasiul pe care aceasta este intinsa isi va schimba forma in functie de schimbarile de temperatura si umiditate. Totodata, greutatea cerii, daca se aplica in strat gros, poate subtia panza pe centrul sasiului. Diverse tipuri de suport sunt recomandate: MDF, placaj presat, furnir sau orice alta suprafata rigida, absorbanta si rezistenta la caldura. Encaustic se poate folosi de asemenea si pe suprafata de ceramica ne-glazurata, alabastru, ipsos, lemn si pasta de hartie. Unelte necesare in tehnica encaustic Unelte pentru incalzirea cerii Pentru tehnica encaustic este nevoie de culoare, pensule cu fir natural, masa fierbinte si unelte de modelaj Pentru a topi culorile si pentru a le mentine consistenta se foloseste o paleta incalzita. Din descoperirile arheologice si vasele pictate, artistii greci incalzeau culorile encaustic pe o plita ce continea carbuni incinsi. Astazi, o paleta pentru encaustic este fie o placa de aluminiu peste o sursa de caldura, fie o masa fierbinte electrica, o tigaie sau un creuzet. Paleta reprezinta totodata si o suprafata plana pe care se pot tine cutitele si pensulele calde, gata de a fi folosite. Culorile pot fi topite direct pe paleta sau se pot tine in vase separate - cani metalice. Temperatura pe suprafata paletei ar trebui sa fie de aproape 100° Celsius. Aceasta tenperatura va permite culorilor sa fie topite si fluide. Se foloseste un termometru pentru a testa temperatura suprafetei paletei in cazul in care nu se foloseste o masa fierbinte prevazuta cu termostat. Unii artisti tin culorile pentru encaustic in recipiente in bain-marine. Aceasta modalitate este foarte sigura pentru a mentine temperatura constanta, dar in acelasi timp tine culoarea rece. Astfel, atunci cand vopseaua este aplicata trebuie acordata mai multa atentie operatiunii de fuziune. Unelte pentru aplicarea culorii encaustic Culorile encaustic se aplica si se modeleaza la cald - de aceea se folosesc pensule cu fir natural, rezistent la temperaturi inalte Artistii din antichitate foloseau pensule si spatule metalice incalzite pentru a aplica si modela ceara. Se pot vedea aceste urme de pensula si spatula in multe dintre portretele Fayum. Aceleasi ustensile se folosesc si pentru tehnica moderna encaustic, alaturi de uneletele electrice. Pensulele sunt principalele unelte pentru aplicarea culorii encaustic. Sunt usor de folosit si versatile. Ca si in cazul picturii in ulei, pensulele cu par de porc sunt ideale pentru faza de inceput a lucrarii. Pensulele mai fine, precum cele de veverita sunt recomandate pentru glazurare sau alte aplicatii minutioase. Se folosesc numai pensule cu fir natural. Firul sintetic se topeste la temperaturi inalte. Pentru a curate pensulele trebuie avut mereu la indemana un recipient ce contine ceara de soia sau parafina topita pe paleta incalzita.Se toarne o mica cantitate pe paleta si se indeparteaza culoarea, folosit mai multa ceara curata, dupa caz. Avantajul cerii de soia fata de parafina consta in faptul ca ceara de soia poate fi indepartata cu sapun si apa, dupa care se poate folosi din nou. Nu este nevoie de solventi pentru curatarea ustensilelor de lucru in tehnica encaustic. Mai mult chiar, pentru ca encaustic nu detelioreaza pensulele si ceara poate fi re-topita, pensulele pot fi lasate necuratete pentru perioade lungi de timp. Unelte pentru fuziune Sursa de caldura modeleaza culoarea encaustic Uneltele de incalzire se foloseste pentru operatiunea de fuziune sau modelare a culorii ce a fost aplicata cu pensula. Rolul acestora este de a incalzi ceara fie direct fie indirect. Metode de fuziune indirecta Uneltele de incalzire indirecta sunt cele mai utilizate si versatile. In aceasta categorie sunt incluse: pistolul cu aer cald, torta pe baza de gaz sau lampa. Pistolul cu aer cald are o deschidere de maxim 25mm, control variabil al temperaturii si doua viteze ale ventilatorului. Torta ar trebui aleasa in functie de dimensiunile lucrarii - torta crème brulée este destinata lucrarilor de mici dimensiuni in timp ce torta pentru sudura este destinata lucrarilor de mari dimensiuni. Pentru lampa se folosesc atat becuri infrarosii cat si bachelita. Metode de fuziune directe Prin tehnica encaustic se pot transfera imagini Aceste unelte pentru incalzire directa sunt bune pentru lucrarile texturate sau pentru modelarea culorii. Fierul electric, spatulele si pensulele incalzite ofera o sursa de caldura continua. Uneltele din ipsos (unele probabil foarte similate cu spatulele grecesti), paleta si cutitele de pictura trebuiesc incalzite. Formele diverse ale acestora oferta libertatea de a crea texturi unice. Uneltele encaustic ne-incalzite, precum cutitele de sculptura, lamele, scraperul, acele, ebosoarele si degrosoarele, unletele de gravura si orice alte obiecte contondente se pot folosi pentru a crea texturi. Culoare de pictura encaustic Vopseaua folosita in tehnica encaustic este pe baza de ceara (contine ceara de albine, rasina si pigment) si se mentine topita pe paleta incalzita. Se aplica pe o suprafata poroasa si apoi se re-incalzeste pentru a fuziona. Cuvantul "encaustic" nu are legatura cu "caustic"; "encaustic" provine din cuvantul grecesc "enkaiein", ce inseamna a arde - referindu-se la procedeul de fuziune al culorii. Culoare encaustic - ceara de albine, rasina damar si pigment Encaustic este probabil cea mai versatila tehnica de pictura si isi pastreza popularitatea din antichitate chiar si in secolul al XXI-lea. Culoarea encaustic poate fi finisata pana devine foarte lucioasa, sculptata, gravata, aplicata in straturi sau colaje, modelata, sculptata, texturata sau combinata cu ulei. Se raceste imediat, astfel incat nu exista timp de uscare. Lucrul se poate relua oricand, atat timp cat lucrarea nu este vernisata. Totodata, encaustic este cea mai rezistenta vopsea pentru artisti. Acest fapt se datoreaza faptului ca ceara de albine este rezitenta la umezeala. Din acest motiv se nu va deteliora, nu se va ingalbeni si nu se va innegri. Picturile encaustic nu trebuiesc vernisate sau protejate cu sticla prin inramare. In tehnica encaustic nu se folosesc solventi. In consecinta, numarul de incidente neplacute cauzate de mirosul si aspectul inflamabil este eliminat. Mediul encaustic - reteta de preparare Tehnica de pictura encaustic este foarte versatila, putand fi combinata cu pictura in ulei Mediul encaustic este practic culoarea encaustic fara pigment. Se foloseste pentru a crea straturi transparente, pentru a diluat culorile encaustic prea concentrate sau pentru a sigila imaginile transferate. Cea mai sigura modalitate de a prepara mediul encaustic este utilizarea unui cazan prevazut cu termostat. Este nevoie de urmatoarea proportie de ingrediente: 6 parti de ceara de albine rafinata 1 parte de rasina damar amestecata cu o mica parte de ceara carnauba Ceara carnauba si rasina damar au punctul de topire la 80°Celsius. Carnauba este usor dura si ofera un efect final lucios amestecului. Mirosul cerii carnauba este totusi mai placut decat cel al rasinii damar. Ceara naturala, preferabil rafinata deoarece are un continut mai scazut de impuritati, va fi taiata in bucati si se adauga amestecului spre a fi topite. Ceara de albine are punctul de topire la aproximativ 62° Celsius. In cateva minute ceara se va topi si se va forma un amestec omogen. Acesta va fi urnat in recipiente preferabil de metal. Odata cu racirea amestecului, acesta se va contracta usor, putand fi scos din matrita cu usurinta. Impuritatile cerii se vor depune pe fundul recipientului, iar dupa scoaterea blocului de ceara din recipient, acestea se vor putea razui. Grundul in tehnica encaustic Tratarea suportului de pictura encaustic cu grund Termenul grund se refera la suprafata preparata de pictura. Un grund se aplica ca substrat sau ca suport, pe suprafata lemnului, placajului sau a panzei intinse pe sasiu. In general, grundurile pentru pictura encaustic trebuie sa fie absorbante - astfel incat grundurile gesso pe baza de rasina acrilica nu sunt recomandate. Se pot aplica grunduri gata preparate, ce se gasesc in magazinele de specialitate sau se poate picta direct pe lemn. Se alege un placaj de mesteacan cu nuanta dorita si se picteaza direct pe suprafata acestuia. Mesteacanul este absorbant, neted si perfect pentru tehnica encaustic. Unii artisti prefera tratarea suprafetei de pictura cu un grund transparent, pentru a se mentine nuanta naturala a lemnului ca substrat. In acest caz, un suport a carui culoare nu este alba, va influenta aspectul culorilor ce vor fi aplicate deasupra sa, fiind necesar o buna cunoastere si un control desavarsit al tehnicii. Un grund de culoare alba se poate obtine prin lipirea de hartie pentru acuarela sau gravura de suprafata suportului de pictura. Cu cat hartia este mai groasa, cu atat mai absorbant va fi grundul. Trebuie tinut cont de faptul ca o hartie subtire va deveni translucida in contact cu ceara, rezultatul fiind un substrat ce pastreaza culoare lemnului si ce intuneca cu un ton culoarea aplicata. Grundul de culoare alba este de regula preferat deoarece pune in evidenta culoarea initiala. Grundul traditional pentru encaustic, testat de secole intregi, este ce este obtinut din clei de iepure. Se obtine in urma unui procedeu laborios si indelungat. Acest gesso (cuvantul "gesso" provine din italiana, unde se traduce ca ghips) formeaza o suprafata fina si absorbanta - ideala pentru tehnica encaustic cat si pentru tempera. Reguli de siguranta Encaustic este un mediu de pictura sigur intrucat nu utilizeaza solventi Pentru ca in tehnica encaustic nu se utilizeaza solventi, aceasta tehnica este relativ sigura. Cu toate acestea, datorita folosirii de produse incalzite si adesea fierbinti, trebuie acordata atentie masurilor de protectie si siguranta La temperaturi de sub 100° Celsius si cu o ventilatie adecvata tehnica encaustic este sigura si non-toxica. De regula, pozitionarea mesei de lucru in apropierea unui exhaustor si a unei surse de aer curat elimina riscul cauzat de eliberarea in aer a fumurilor. Este importanta o ventilare corespunzatoare a atelierului, pentru ca fumurile pot fi iritante, cauzand dureri de cap, ameteala si respiratie ingreunata. Trebuie avut in vedere faptul ca la temperaturi de peste 100° Celsius, fumurile rezultate de catre ceara sunt mai concentrate si implicit toxice si inflamabile. Semnele sunt un miros intepator si ceara fumegand. Culori encaustic opace si transparente Culorile opace au o putere mare de acoperire si formeaza tonuri de culoare luminoase. Atat culorile opace cat si cele transparente pot fi "diluate" cu mediu pentru a deveni mai transparente. Spre deosebire de pictura in ulei sau acrilic, straturile translucide de ceara reflecta lumina intens Straturile de culoare "diluata" se pot aplica unele deasupra celorlalte sau separat folosind straturi de mediu pentru a crea un efect neobisnuit de transparenta (spre deosebire de pictura in ulei in straturi, in cazul tehnicii encaustic, timpul de uscare inseamna practic timpul de racire al cerii). Glazurarea se poate realiza prin diluarea excesiva a culorii cu mediu. Nu exista contraindicatii in a adauga foarte mult mediu in masa culorii, precum in cazul picturii in ulei. Culoarea de pictura encaustic devine mai fluida prin adaugarea de mediu sau marirea temperaturii. Puntru variate efecte de suprafata, se poate incerca fuzinarea la diverse intensitati. O culoare encaustic supusa unui tratament de fuziune intens este mult mai lucioasa decat o culoare ce nu este supusa acestui procedeu. Tehnica encaustic - linii si margini Exista o multitudine de unelte ce pot fi folosite pentru a crea linii si margini in tehnica encaustic. Acestea variaza de la unelte folosite in sculpturam ceramica si gravura. Banda pentru mascare poate fi si aceasta folosita pentru a crea linii perfect drepte. Exista sabloane pre-manufacturate sau confectionate manual ce pot fi aplicate pe suprafata de pictura, dupa care se picteaza. Dupa racirea culorii encaustic sabloanele decorative se indeparteaza. Sabloanele se pot folosi si in sens opus, pentru a grava culoarea encaustic racita, urmarind conturul sablonului. Tehnica encaustic - suprafata neteda si texturata Culorile encaustic pot fi remodelate dupa racire Proprietatea definitorie a tehnicii encaustic consta in efectul caldurii asupra culorii. Cu cat culoarea encaustic este mai calda, cu atat suprafata acesteia va fi mai neteda. Cu cat culoarea encaustic se raceste, cu atat mai mare este libertatea de a construi texturi. Daca se doreste crearea unui strat neted, fara textura, trebuie sa ai la indepaman un recipient in care sa se afle culoarea encaustic sau mediu si o pensula fina. S e aplica ceara in sectiuni, pe suprafete mici, dintr-o singura pensulatie. Se poate folosi o lama pentru a coji marginile ce se suprapun. Pentru a crea textura sa lucreaza cu o ceara mai rece sau cu pensule cu fir mai dur (in mod special pensule uscate). Pentru a lucra cu ceara mai rece se diminueaza temperatura paletei de incalzire sau se aseaza culoarea pe marginea acesteia (in centru paleta este mai fierbinte) sau se indeparteaza complet de pe paleta. Straturile de ceara texturate vor trebui fuzionate pentru a ramane stabile. Treabuie avut in vedere faptul ca trebuie experienta in tehnica encaustic pentru a fuziona straturile de ceara indeajuns de delicat cat sa nu isi piarda din forma. Ceara si ulei Combinand tehnica encaustic - ceara cu uleiul se pot obtine efecte speciale. Uleiul confera culorii encaustic o mai mare fluidtate, o difuzie a culorii si in unele tehnici - precizie. Culoarea encaustic adaugata in ulei scurteaza timpul de uscare, creaza un efect lucios specific si se poate lucra cu texturi. Totusi, este stabila combinatia celor doua medii de pictura? Combinatia este stabila din punct de vedere structural, dar trebuie inteles felurile in care culoarea pe baza de ceara si culorile de ulei sunt sau nu sunt compatibile. Relatiile ulei si ceara De regula culorile encaustic sunt foarte concentrate iar artistii folosesc mediu encaustic pentru a obtine tonuri de culoare Din punct de vedere chimic, uleiurile si cerurile sunt inrudite. Daca uleiul este amestecat in ceara topita, cei doi compusi se vor integra complet. In acest amestec, balanta dintre ulei si ceara ar trebui vazuta precum un intreg. La un capat al acestui intreg ceara este adaugata uleiului pentru a-i conferi mai multa consistenta, dar proprietatile uleiului vor predomina. Filmul de culoare inca va fi flexibil, dar va trebui sa treaca printr-un proces de uscare inainte de a deveni permanent - de fapt, ceara insasi va intarzia procesul de uscare, intrucat ea nu poseda o astfel de propietate de uscare. La celalalt capat al acestui intreg, uleiul adaugat in masa cerii vor conduce la predominarea proprietatii cerii. Uleiul, totusi, micsoreaza temperatura de topire a cerii si o face mai putin dura. Artistii ce doresc sa realizeze proprie culoare encaustic frecvent for adauga culoare de ulei in masa de ceara topita. Acest procedeu diminueaza din intensitatea pigmentului, rezultand o culoare diluata, cu un efect final cerat.Cat timp nu se adauga prea mult ulei, stratul de culoare va fi dur si va deveni permanent odata cu racirea. Exista totusi pericolul ca in acest amestec cantitatea celor doi compusi sa devina egala. In acest punct proprietatile de liant si adeziv atat ale cerii cat si ale uleiului sunt compromise si filmul creat este instabil si incapabil de a se usca complet. Ceara adaugata in culoarea de ulei Batoanele de culoare cerata sunt un bun exemplu de amestec dintre ceara si ulei. Pentru ca sunt solida, sub forma de baton, acestea par a avea o cantitate mare de ceara. De fapt, au un continut mic, mai putin de 15%. Cand ceara topita se intareste, aceasta isi mentine forma recipientului in care a fost topita, formand o structura mai putin solida, ce este probabil sa se crape odata ce se deseneaza cu ea pe o suprafata. Structura de ceara se crapa si devine absorbita de ulei. Dupa aceasta, culoarea se poate aplica (manipula) cu degetele, cutitul sau pensula si consistenta sa devine untoasa - asemanatoare culorii de ulei. Ulei adaugat in culoarea de ceara encaustic Culorile encaustic se mentin calde pastrate in recipiente metalice, pe suprafata incalzita a unei mese fierbinti Exista trei tehnici in care se foloseste uleiul in encaustic pentru a crea diferite efecte: 1. Se aplica un strat de mediu encaustic pe suport si se fuzioneaza. Se scobeste o linie in lucrare cu ajutorul unei unelte ascutite. Se aplica culoare de ulei din tub si se freaca, obtinandu-se un efect de "gravura". Se fuzioneaza din nou, incapsuland uleiul in aceste orificii. In functie de grosimea si adancimea liniilor efectul poate varia. Mai apoi se poate aplica un alt strat de mediu, procedeul reluandu-se pana se obtine un efect stratificat de adancime, creat in buna partea de opacitatea cerii. 2. Daca se lucreaza encaustic peste o lucrare in ulei neuscata se poate accentua si chiar imbogati efectele optice ale uleiului, mai ales daca se fuzioneaza usor. O fuzionare mai indelungata poate conduce la combinarea uleiului cu ceara. Daca se continua fuzionarea este posibil ca uleiul sa se separe usor, iar ceara va forma un efect neobisnuit de marmorizat. encaustic poate adauga textura; straturile de ceara fiind mai accentuate decat cele din culoare de ulei consistenta. Trebuie avut grija ca stratul de ulei sa fie umed. Un strat de culoare de ulei uscat nu este indeajuns de absorbant pentru a "mentine" ceara. Totodata trebuie luat in calcul lipsa flexibilitatii cerii, in comparatie cu cea a culorii de ulei, daca se lucreaza pe o panza intinsa pe sasiu. Ceara trebuie fuzionata pentru a fi incapsulata in particulele de ulei. Altfel, se vor forma straturi separate ce nu se vor usca niciodata. 3. Cand se foloseste culoare de ulei peste ceara si se se fuzioneaza, se formeaza efecte mult mai pronuntate daca s-ar procenda invers, adaugandu-se ceara peste ulei. Stratul de ulei se poate retrage, formand crapaturi. Gradul la care aceste crapaturi apar depind desigur de intensitatea procesului de fuziune. Totusi, macar o singura operatiune de fuziune ar trebui sa aiba loc. Un strat de ulei ce nu este fuzionat in ceara se va usca si va adera, pana la un anumit punct, in ceara. Cu toate acestea, in timp cele doua straturi de vor separa datorita proprietatii cerii de a fi "alunecoasa". Prin aceste metode suprafata de lucru se zgarie usor si iata totusi cate efecte neobisnuite se pot obtine! Transferul de imagini Transferul de imagine in tehnica encaustic consta in transferarea unei imagini desenate sau printate in ceara. Proprietatile de adeziv ale cerii permite transferarea de imegini; este nevoie de un slefuitor sau o lingura pentru a transferta imaginea in ceara. Nu se folosesc solventi, precum in cazul altor tehnici. Tipuri de imagini ce pot fi transferate Imaginile alb si negru sau fotocopiile colorate, precum si imaginile listate la imprimanta de computer inkjet sau laser (imaginile pot fi reduse mai marite, in functie de dimensiunile suportului de lucru), desenele realizate pe hartie in carbune sau grafit, pastel sau picturile in ulei - toate acestea pot fi transferate in ceara. Metoda transferarii imaginii Sigilarea imaginii transferate se realizeaza prin fuzionarea unui strat aditional de mediu encaustic Cea mai buna metoda de a transfera este asezarea desenului cu fata in jos pe o suprafata pe care se aplicat ceara intr-un strat fin si plat, ce a fost fuzionat in ultima jumatate de ora. Suprafata cerii poate fi atat un mediu encaustic, cat si culoare pigmentata. O suprafata neteda ajuta mai mult, intrucat o suprafata texturata nu va retine toate detaliile desenului. Folosind un slefuitor pentru gravura se aplica presiune pe desen, dupa care se freaca hartia prin miscari circulare, pe intreaga parte dorsala a lucrarii de transferat. Acest procedeu permite transferarea imaginii in suprafata lipicioasa a cerii. In functie de tipul de hartie si calitatea cernelii, acest procedeu poate fi realizat mai greu sau mai facil. Daca imaginea nu se transfera dupa utilizarea slefuitorului,spatele hartiei se umezeste si se continua slefuirea. Aceasta se desprinde daca incepe sa se prinda, se inmoaie in mai multe apa si se freaca usor. Daca hartia se prinde de ceara, acest lucru nu va influenta decisiv lucrarea intrucat urmatorul pas consta in fuzionare - si astfel hartia lipita devine transparenta. Se aplica o fuzionare usoara, astfel incat ceara sa incapsuleze imaginea. Se lasa sa se raceasca. Trebuie tinut cont de faptul ca imaginea transferata va fi delicata pentru ca va fi foarte aproape de suprafata exterioara si nu in interiorul stratului de ceara. Se poate aplica deasupra un strat subtine de mediu pentru a o sigila. Dupa aceasta se recurge din nou la fuzionare pentru a proteja imaginea si pentru a crea un efect interesant.